siglasilozinca.ro folosește cookie-uri proprii și ale terților. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Poți citi mai multe aici.

De la brand la marcă înregistrată

protectionV4

Când construim un brand, fie că îl construim de la zero, fie că vorbim despre reinventarea unui brand deja existent, nu trebuie sa ne gândim și să luăm în considerare doar pașii pe care trebuie să îi parcurgem până la lansarea acestuia dar mai cu seamă trebuie să ne gândim la ce urmează să se întâmple cu brand-ul după ce este făcut public. Prea multe eforturi sunt investite în crearea brand-ului în așa fel încât să ne oprim atunci. Protejarea brand-ului după acest moment constituie, practic, securizarea investiției făcute în brand-ul nostru, și aici ne referim atât la resursele financiare dar mai ales la timpul investit și la cunoștințe.

Nu există business prea mic

Nu există conceptul de business prea mic încât să nu merite să fie înregistrat la OSIM. Indiferent cât de mic este business-ul sau brand-ul pe care îl lansăm, nu trebuie să îi minimizăm nicio secundă potențialul de dezvoltare. Nu trebuie să uităm că toate business-urile la un momentdat au fost mici și abia după aceea au luat aripi, unele mai devreme, altele mai târziu.

Indiferent de cât de mare este sau nu brand-ul, este recomandată securizarea investiției făcute, de orice natură este ea, timp sau bani, prin înregistrarea mărcii la OSIM, pentru că niciodată nu putem știi încotro se va îndrepta. Sky is the limit!

Ce elemente pot înregistra?

O marcă înregistrată poate să fie un cuvânt, un simbol, un logo sau un alt element care să identifice și să diferențieze bunurile unui producător sau furnizor de servicii de cele ale altor asemenea lui. O marcă înregistrată îi permite producătorului să protejeze elementele brand-ului propriu de alți competitori din piață.

Pentru că vorbim despre brand-uri, putem înregistra numele de brand, logo-ul, sloganul dar poate merge chiar și până la înregistrarea sistemului grafic de ambalaj. Ca să poată fi înregistrabile, toate aceste elemente trebuie să întrunească câteva condiții. Un cuvânt comun sau o formulare des întâlnită sau care este deja utilizată de alt produs sau serviciu din aceeași industrie, nu va putea fi înregistrată. Cu cât numele ales este mai generic, cu atât mai greu va fi de înregistrat. Nu aceeași regulă se aplică și în situația în care alegem un nume generic, însă, dintr-o cu totul altă industrie decât cea în care vrem să activăm, un exemplu relevant fiind brandul Apple pentru categoria IT.

Spuneam că putem înregistra chiar și sloganul de brand, însă, atâta timp cât este unic, subliniază personalitatea brand-ului și cât ne va ajuta să ne diferențiem mai ușor marca de altele similare.

Ce nume înregistrez?

Brand-ul pe care îl comercializezi poate să coincidă cu numele business-ului tău sau poate să nu coincidă. Sunt foarte multe situații în care denumirea juridică a unei companii este mai tehnică, de tipul Trad Impex SRL, caz în care este chiar recomandat ca numele brand-ului să nu coincidă cu denumirea juridică. Trebuie să ne dorim ca numele brand-ului să fie relevant și să spună o poveste despre brand-ul nostru cu care consumatorii să rezoneze.

Aveți libertatea să alegeți cel mai potrivit nume pentru business-ul vostru care să vă asigure cea mai bună vizibilitate și memorabilitate în rândul potențialilor clienți și pe aceea să o înregistrați, și repede!

Verificarea disponibiltății

Primul pas în înregistrarea unei mărci la OSIM este cercetarea documentară, proces în care marca pe care urmează să o înregistrați este supusă unor verificări. Se poate verifica numele, ca marcă verbală, este verificată existența anterioară a altor brand-uri cu numele ales în categoriile în care urmează să înregistrați o marcă dar și în industrii conexe pentru a vedea în ce măsură pot apărea opoziții la înregistrarea mărcii noastre. Se poate face și o verificare a elementelor grafice conținute în logo. În felul acesta se reduc spre minim potențialele opoziții care pot apărea pe parcursul înregistrării mărcii.

Mai mult decât atât, în felul acesta veți reduce riscul să investiți în înregistrarea unei mărci care nu are potențial să fie înregistrată din cauza altor mărci similare existente deja. În plus, așa cum menționam și în ebook-ul Cum să gândești și cum să selectezi cel mai potrivit nume de brand, verificarea unui potențial nume de brand la OSIM te poate ajuta să elimini nume similare sau care sunt frecvent întalnite în anumite industrii și care nu ar avea o șansă reală să existe alături de brand-uri similare pentru că ar crea confuzie.

Securizarea mărcii

Poate că la început nu vei considera necesar să revendici marca pentru că, nu-i așa, până ajunge brand-ul să fie popular mai este timp, însă, trebuie să îți asiguri un loc clar în mintea consumatorilor tăi încă de la început. Nu vrei să ajungi în situația în care investești în construirea unui brand și ulterior, altcineva, după ce deja ai pus bazele și ai consolidat un brand, să beneficieze de pe urma notorietății marcii tale. Chiar dacă ai anterioritate în utilizarea mărcii, drepturi asupra mărcii va avea cel care a depus primele documente în înregistrarea ei la instituția care se ocupă de procesul înregistrării, așa că nu este timp de pierdut, procesul înregistrării durează până la aproape 1 an în situația în care totul decurge bine, fără opoziții și contestații care să încetinească procesul.

Trebuie să ai în vedere în permanență, cu cât mai diferit este brand-ul tău de altele din industrie, cu atât mai ușor îți va fi să îl înregistrezi și să îl protejezi. Alege un nume și un logo unice, care să îți diferențieze business-ul cu ușurință de competitori.

SSL---banner-landing-page

Gratuit! Ultimul Ebook Sigla si Lozinca